Horodniceanu: Politicii cred că imunitatea lor e absolută

Politicii au o tendință periculoasă: cred că imunitatea lor e absolută. Ignoră consecințele reale ale atitudinii lor agresive asupra instituțiilor statului.

Daniel Horodniceanu, fostul șef al DIICOT, a arătat recent, într-o intervenție exclusivă la România TV, cât de periculos este tonul adoptat de reprezentanții puterii executive și legislative când se adresează magistraților.

În cadrul emisiunii „Puterile statului”, a analizat impactul negativ pe care îl au atacurile publice asupra credinței cetățenilor în sistemul de justiție.

Un aspect crucial menționat de specialist este dezechilibrul evident dintre sancțiunile aplicabile unui procuror care ar emite declarații similare și consecințele relativ blânde pe care le suportă un om politic în aceeași situație. Horodniceanu a observat că, dacă un membru al corpului profesional al parchetelor ar folosi aceleași termeni duros la adresa unor lideri ai partidelor, acesta ar fi supus unei pedepse disciplinare severe, ajungând posibil până la excluderea din magistratură.

Cum reacționează instituțiile la ofense?

Pe de altă parte, când un politician lansează critici aspre, scenariul cel mai nefavorabil pentru el pare a fi doar intervenția Consiliului Superior al Magistraturii pentru a apăra onoarea sau independența profesională a magistratului vizat.

În episodul analizat, nivelul dialogului a coborât la cote scăzute, fiind utilizate chiar și acronime care denumeau insulte specifice, conform mărturiei fostului șef al DIICOT.

Persoanele care dețin funcții de importanță majoră în structurile de stat folosesc adesea un vocabular nepotrivit în spațiul public, un comportament pe care Horodniceanu îl consideră incompatibil cu greutatea responsabilităților pe care le poartă. El a arătat că nu este deloc adecvat locașul sau metoda prin care autoritățile, care pretind o elită profesională, abordează conflictele cu justiția.

Utilizarea unor expresii vulgare, comparabile cu cele din argoul de bază sau al băieților de cartier, creează o provocare dificilă: cum poate un politician să se simtă jignit de un magistrat care își face datoria?

După aceste incidente, s-au întreprins pași concreți la nivel instituțional. A fost emis un comunicat de presă pentru a marca reacția oficială, având în vedere că natura ofensivelor fusese considerată josnică. Simultan, cazul a fost trimis Inspecției Judiciare, iar procurorii din cadrul DIICOT au formulat, la rândul lor, un apel către Inspecția de Procurori.

Există consecințe juridice reale?

Aceste măsuri evidențiază încercarea de a restabili ordinea și de a semnaliza abaterea de la normele de conduită.

Când este întrebat despre posibilele consecințe juridice pentru politicienii implicați, Horodniceanu remarcă o certitudine calmă din partea acestora: ei știau că nu vor fi afectați semnificativ. Argumentul frecvent invocat este că singura lor procedură este una civilă.

Deși o persoană care se simte amenințată va avea de lucru cu o procedură diferită, în cazul în care cineva se simte jignit, poate recurge la instanțele civile pentru a obține o compensație financiară.

Astfel, riscul pentru politician nu este zero, ci este mai degrabă administrabil și calculat.

Cât de gravă a fost scăderea încrederii?

În cadrul aceleiași dezbateri televizate, Daniel Horodniceanu a abordat și tema campaniei de imagine desfășurate împotriva unei porțiuni a sistemului judiciar.

El a concluzionat că efectele acestei campanii au depășit așteptările inițiale, întrucât încrederea maselor în justiție a înregistrat o scădere spectaculoasă în perioada respectivă.

Scopul declarat era decredibilizarea și „mânjirea” unei părți din justiție, dar rezultatul final a fost mult mai grav decât s-ar fi presupus la început, erodând serios capitalul de încredere socială.

Cu toate acestea, fostul șef al DIICOT a fost sincer în a recunoaște existența unor probleme autentice în mecanismul judiciar. Din motive interne, dar mai ales externe, apar uneori situații nedorite, cum ar fi durata excesivă a proceselor sau a urmăririi penale, precum și aplicarea unei duble măsuri, care duce la lipsa unei practici unitare și a predictibilității.

De asemenea, modul în care sunt efectuate anumite numiri în parchete la intervale de trei ani rămâne un subiect de discuție.

Care sunt adevăratele probleme ale justiției?

Aceste deficiențe sunt adesea amplificate prin canalele media și rețelele sociale, unde se pleacă de la cazuri excepționale pentru a generaliza la întreaga categorie de magistrați.

Un exemplu emblematic al acestei distorsionări este dezbateria privind veniturile personalului din justiție. În spațiul public s-au prezentat exclusiv cele mai mari salarii din sistem, ignorând diversitatea funcțiilor și a vechimilor.

Un procuror de la nivelul local începe cariera cu o remunerație de 6.500 de lei pe lună, sumă care poate crește, la maxim, până la 11.500 de lei, chiar și cu toată vechimea acumulată.

Compararea acestui plafon cu salariile de la instanțele superioare este o eroare de logică, deoarece nici măcar retribuțiile judecătorilor de la Înalta Curte nu se numără printre cele mai mari din Europa.